Toată munca unui sportiv are ca scop pregătirea pentru competiţii oficiale. Acolo se vede cât de bine este pregătit, acolo se vede talentul lui, acolo se vede mâna antrenorului. Arena “oficială” este locul după care tânjeşte în  miile de ore pline de muncă, de chin, de suferinţă. Da, suferinţă! Pentru că, această muncă asumată este aidoma unui ocnaş condamnat de bunăvoie la galere. Până şi visele îi sunt colorate cu vuietul tribunei, cu aclamaţii şi zâmbete, cu trofee şi medalii ce sclipesc provocator. Fiecare secundă, fiecare picătură de transpiraţie, fiecare durere, toate sunt născute pentru momentul inegalabil când sportivul pătrunde în arenă, când singur cu propriile emoţii se luptă pentru a se autodepăşi, pentru a bucura inimile spactatorilor şi pentru a câştiga gloria lumii.

Eram în martie 2010 când Kărluţa are un moment de răbufnire şi refuză să mai meargă la antrenamentele de patinaj. Aproape două luni suntem o familie tristă. Ne lipsea gheaţa, ne lipsea patinajul. Facem un consiliu de familie şi hotărâm. Schimbăm antrenorul şi mergem mai departe. Karla reîncepe antrenamentele, zâmbetele i se reîntorc pe buze, şi munceşte de plăcere datorită noului antrenor, tânăra Maria Balea ce tocmai îşi agăţase patinele în cui. Dar nu despre Kărluţa vreau să scriu, ci despre altcineva. La sfârşitul lunii august se pleacă în cantonament la Braşov. Între timp, echipa tinerei antrenoare, aflată încă pe băncile ANEF-ului, se măreşte cu încă două sportive. Cu doar câteva zile înainte de plecarea la Braşov, se alătură echipei şi micuţa Andreea Voicu, o fetiţă de 6 ani ce nu păşise de foarte mult timp pe gheaţă.

Andreea provine dintr-o familie de sportivi. Fratele mai mare practica deja hocheiul iar ea îi urmărea cu un mare interes antrenamentele de la marginea mantinelei. Până într-o zi când le-a spus părinţilor că şi ea vrea să facă hochei. Şi a tot insistat astfel că părinţi au fost de acord, cu o mică diferenţă. Dacă Andreea vrea gheaţă, gheaţă să fie! Dar nu hocheiul băieţilor, ci patinajul artistic al micilor prinţese. Aşa a păşit pe gheaţă micuţa Andreea. Deja avea câţiva ani în spate de balet, ceea ce a ajutat-o foarte mult în noua ei joacă pe gheaţă. După câteva luni o regăsim ca mezină în mica echipă de fete a celei mai tinere antrenoare, fosta campioană naţională Maria Balea.

După întoarcerea din cantonamentul de la Braşov, încep antrenamentele pentru noul sezon 2010-2011. Muncă multă, foarte multă ambiţie, totul ca într-o joacă de prinţese, cu mult zâmbet pe buze, uneori cu lacrimi. Balet, gheaţă, antrenamente afară, sala de gimnastică, bazin de înot în week-end. Rezistenţă, viteză, coordonare, mobilitate, coregrafie, cuvinte pe care micile prinţese le-au învăţat şi repetat la nesfârşit. Un ritm de viaţă fără de care nu poţi pune cărămidă cu cărămidă pe altarul oricărui sport, mai ales al patinajului, cel mai frumos şi cel mai complex, un mix de sporturi ce duce către artă şi nu sunt cuvinte goale! Un ritm de viaţă şi pentru copii şi pentru părinţi ce consumă resurse până la epuizare. Ştiu foarte bine ce scriu, Kărluţa şi noi, părinţii ei, am făcut parte din acest vis pentru o perioadă scurtă, grea dar foarte frumoasă şi pe care nu o vom uita niciodată.

Spre sfârşitul toamnei se schimbă patinele. Cele folosite până acum de către fete nu sunt suficient de performante. E nevoie de o lamă mai bună, o gheată care să suporte torsiuni şi tensiuni mărite, să protejeze gleznele sportivului. Începeau antrenamentele pentru sărituri şi fetele aveau nevoie de altceva. Andreea primeşte cadou o pereche nouă de patine, Edea, patine ce fac faţă solicitărilor pentru sărituri duble. Fetele erau la început, învăţau să execute sărituri simple. Patinele noi sunt pregătite pentru mica patinatoare. Ghetele sunt încălzite pentru a se mula pe piciorul sportivei, lamele sunt ascuţite. Andreea se încalţă nerăbdătoare cu noile patine şi iese pe gheaţă. Sunt ore de acomodare după care mica patinatoare zburdă pe gheaţă. Uimeşte prin uşurinţa alunecării şi este evident pentru orice cunoscător că în ea sălăşluieşte o viitoare campioană.

Se lucrează din ce în ce mai mult la coregrafie. Primul program, prima rochiţă, primele concursuri şi primele emoţii. La 6 ani cât avea Andreea atunci, a participat în concurs la categoria “Copii”. Încă de la primele concursuri Andreea îşi arată clasa şi se abonează constant la podiumul de premiere.

Au trecut peste doi ani de când Karla a spus stop patinajului şi de când drumurile fetelor s-au despărţit. Întâmplător, acum câteva săptămâni m-am întâlnit cu antrenoarea Maria Balea. Mi-a spus că sportivul care a progresat cel mai mult este micuţa noastră Andreea. Andreea are 10 ani, este elevă în clasa a IV-a, a continuat patinajul şi a reuşit să se menţină în topul patinajului românesc. Este campioana en titre a României la categoria Novice Basic A, a câştigat Cupa Federaţiei, are în palmaresul acestui sezon Openul Sarajevo şi multe alte titluri. În ultimii ani este multiplă campioană naţională şi are numeroase premii obţinute în competiţiile internaţionale.

Părinţii Andreei au făcut eforturi financiare uriaşe să susţină pasiunea fiicel lor. Au fost şi sunt alături de ea indiferent de cât de multă energie au trebuit să consume. Au ajuns într-un moment delicat când suportul financiar al părinţilor este insuficient, când micuţa prinţesă are nevoie să meargă mai departe, are nevoie de experienţă în competiţii internaţionale, de cât mai multe turnee de pregătire şi concursuri. Ori în aceste condiţii părinţii nu mai pot face faţă obstacolelor. Andreea are nevoie de un sponsor care să investească în pregătirea ei şi să o ajute să meargă mai departe.

Veţi fi tentaţi să spuneţi că sunt foarte mulţi copii în România care nu au ce să mănânce sau că nu îşi permit să se ducă la şcoală. Este foarte adevărat! Dar, totodată şi de aceşti mici campioni trebuie să avem grijă. Ei sunt cei care ne aduc bucurie în suflet şi ne fac să ne simţim mândri. Fără ajutorul unui sponsor puternic şi generos cariera promiţătoare a Andreei, micuţa prinţesă a gheţii, se poate termina prematur.

Din păcate media din România nu acordă niciun fel de atenţie competiţiilor de copii şi juniori. În afara unor mici excepţii, cum este cazul fotbalului, toate sporturile sunt uitate. În sezonul 2010-2011 când fiica mea a debutat în competiţiile naţionale, nu am văzut niciun fel de interes pentru acest sport din partea (măcar a) presei sportive. Nu am citit nu singur rând în vreun ziar de profil, nu am auzit vreun mic spot la radio sau într-o emisiune de sport în care iubitorii de patinaj să fie invitaţi la un adevărat spectacol. Toate competiţiile s-au desfăşurat într-un anonimat greu de crezut ţinând cont de frumuseţea acestui sport. Era suficient să vezi zeci de fetiţe cu vârstele începând de la 5-6, îmbrăcate ca nişte prinţese, cum dansau pe gheaţă în emoţiile părinţilor şi să realizezi că acel moment este mult mai important decât toate interviurile luate vreunui politician… Nu vreau să folosesc adjective!

Respect pentru toată munca pe care o depui, Andreea! Respect pentru tot efortul susţinut al părinţilor tăi! Mult succes în continuare, suntem alături de tine!

 

Sursa: www.adrianmanea.ro

Lasa un comentariu